Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 931 din 1 septembrie 2021 privind procedura de desemnare, atribuțiile, modalitatea de organizare a activității și procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică, precum și pentru aprobarea modalității de raportare a instituțiilor și autorităților în scopul asigurării implementării, monitorizării și controlului respectării principiilor și normelor privind conduita funcționarilor publici
- Capitolul II Procedura de desemnare a consilierului de etică
(1) Măsurile organizatorice în vederea desemnării consilierului de etică se aprobă prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice, la propunerea compartimentului de resurse umane, și trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:
a) numărul de consilieri de etică care vor fi desemnați în cadrul autorității sau instituției publice, potrivit dispozițiilor și , cu modificările și completările ulterioare, precum și procentele aferente atribuțiilor funcționarului public în exercitarea funcției publice pe care o deține, respectiv atribuțiilor funcționarului public în exercitarea calității de consilier de etică, din totalul atribuțiilor din fișa postului;
b) perioada de depunere a dosarelor de candidatură de către funcționarii publici care manifestă opțiunea de a dobândi calitatea de consilier de etică, precum și locul depunerii acestora;
c) desemnarea persoanei sau, după caz, a persoanelor din cadrul autorității sau instituției publice, responsabile să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare, pe baza dosarelor de candidatură depuse de funcționarii publici;
d) perioada de verificare și de selectare a dosarelor de candidatură depuse de funcționarii publici;
e) modalitatea de evaluare în cadrul interviului prevăzut la art. 4 alin. (4) pentru funcționarii publici care depun dosare de candidatură și îndeplinesc condițiile prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare;
f) perioada de emitere și comunicare a actului administrativ de desemnare a consilierului de etică.
(2) Actul administrativ privind măsurile organizatorice prevăzute la alin. (1) se aprobă astfel:
a) cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de intervenirea situației de încetare a calității de consilier de etică prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare;
b) în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data la care intervine una dintre situațiile de încetare a calității de consilier de etică prevăzute la și , cu modificările și completările ulterioare.