Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 1.863 din 10 septembrie 2021 privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2
(1) Tichetele de masă se acordă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare de către centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie, respectiv ambulatoriile de specialitate, în cadrul cărora a fost efectuată ultima doză, în baza registrului de evidență operat de către aceste unități, în acest scop.
(2) Tichetele de masă conțin mențiunile prevăzute de privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare. Tichetele de masă vor fi emise fără datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie completate la momentul distribuirii acestora.
(3) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare între data intrării în vigoare a pentru modificarea și completarea privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare, și data distribuirii tichetelor de masă conform art. 4 pot ridica tichetele de masă de la unitatea care a efectuat ultima doză de vaccinare în termen de 6 luni de la data vaccinării cu schema completă.
(la 03-11-2021, Alineatul (3) din Articolul 5 a fost modificat de )
(4) În cazul în care persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare refuză primirea tichetelor de masă, opțiunea acestora se consemnează de către personalul centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie și ambulatoriilor de specialitate în registrul de evidență prevăzut la alin. (1) .
(5) Tichetele de masă pot fi redistribuite, în funcție de necesități, între centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie, respectiv ambulatoriile de specialitate, de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București. În funcție de necesități, tichetele de masă pot fi redistribuite între direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București.