Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 5.150 din 30 august 2021 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023
(1) Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2022-2023 se desfășoară în conformitate cu , aprobată prin privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și pentru admiterea absolvenților clasei a VIII-a în unitățile de învățământ liceal particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze și să desfășoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.
(3) Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declarați repetenți sau doresc să se transfere de la învățământul profesional la învățământul liceal sau, în cadrul aceluiași tip de învățământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul, nu participă la procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023. Pentru continuarea studiilor de către acești absolvenți se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educației.
(4) Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023 și care au participat la procesul de admitere în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ pot participa la procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023.
(5) Calculul mediei de admitere se face în conformitate cu prevederile .
(6) Metodologia prevăzută la alin. (1) se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023.
(7) În procesul de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023, ședințele/acțiunile de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, precum și cele pentru completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora pot fi realizate în unitatea de învățământ și prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.). Diriginții claselor a VIII-a au obligația de a informa și a oferi consultanță absolvenților clasei a VIII-a și părinților/reprezentanților legali ai acestora pe parcursul derulării acestor acțiuni.
(8) Pentru admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2022-2023, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București alocă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) proveniți din învățământul de masă și din învățământul special, locuri distincte în unitățile de învățământ de masă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă, cu respectarea prevederilor legale privind constituirea formațiunilor de elevi. Informațiile referitoare la locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES: condițiile de înscriere, data-limită de înscriere, liceele la care sunt alocate locurile respective etc. sunt cuprinse în broșura de admitere.
(9) Recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă, respectiv copiile certificatelor de orientare școlară și profesională emise de centrul județean/al municipiului București de resurse și asistență educațională se depun, de către candidații care optează pentru admiterea pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES, la unitatea de învățământ din care provin candidații, în termenul precizat în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023, prevăzut în anexa nr. 1.
(10) Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023, repartizarea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape.
(11) La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susținut evaluarea națională.
(12) Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea etapei de repartizare computerizată, conform Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023, prevăzut în .
(13) După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situațiile speciale prevăzute la , aprobată prin privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, respectându-se, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere, fără a depăși numărul maxim de 30 de elevi la clasă.
(14) Criteriul referitor la media de admitere, menționat la alin. (13) , se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată și se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat toate locurile alocate prin planul de școlarizare la specializarea/clasa respectivă, fără a lua în considerare locurile suplimentare special acordate pentru candidații rromi și pentru candidații cu CES.
(15) Prin excepție de la prevederile , aprobată prin privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, în perioada de rezolvare a situațiilor speciale, candidații gemeni/tripleți se pot redistribui de către comisiile de admitere județene/a municipiului București în clasa celui cu media mai mare sau invers fără raportarea la media ultimului admis la specializarea la care se solicită redistribuirea, la cererea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al elevului. În situația în care prin redistribuirea candidaților gemeni/tripleți se depășește numărul maxim de 30 de elevi la clasă, se aplică prevederile , cu modificările și completările ulterioare.
(16) Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ liceal la care au fost admiși candidații se realizează în perioada prevăzută în Calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023. La depunerea dosarului de înscriere, cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere se depun în copie certificată în conformitate cu originalul de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe.
(17) Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat se repartizează în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.
(18) Repartizarea candidaților menționați la alin. (17) în a doua etapă de admitere în învățământul liceal, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023 se realizează de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform la prezentul ordin, conform unei proceduri aprobate de aceasta, publicată pe site-ul inspectoratului școlar și comunicată unităților de învățământ.
(19) După repartizarea candidaților menționați la alin. (11) în prima etapă de admitere computerizată, după rezolvarea situațiilor speciale și după a doua etapă de admitere, se repartizează și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională și cărora nu li se poate calcula media de admitere conform la prezentul ordin.
(20) Repartizarea absolvenților clasei a VIII-a menționați la alin. (19) se realizează de către comisia județeană de admitere/a municipiului București, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicată pe site-ul inspectoratului școlar și comunicată unităților de învățământ.
(21) Dacă după derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar se mai înregistrează solicitări ale candidaților din seria curentă, precum și ale candidaților din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023 de înscriere în clasa a IX-a din învățământul liceal de stat, inspectoratul școlar, prin comisia județeană de admitere/a municipiului București, repartizează acești candidați, în intervalul 22 august 2022 - până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform la prezentul ordin, iar pentru absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII.
(22) Comisia națională de admitere poate elabora precizări, instrucțiuni sau proceduri, în vederea organizării și desfășurării admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023.
(23) Candidații pot participa la repartizarea computerizată într-un singur județ. Înscrierea candidaților care doresc să participe la admiterea computerizată în alt județ se realizează la unitatea de învățământ din care provin candidații, conform unei proceduri elaborate de Comisia națională de admitere. Comisia națională de admitere stabilește, prin procedură, și modalitățile de completare a opțiunilor și de transmitere a fișelor de înscriere, de înregistrare a datelor în baza de date și de comunicare a rezultatelor acestor candidați.