Începe proba gratuită

ORDIN nr. 5.149 din 30 august 2021 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din ORDIN nr. 5.149 din 30 august 2021 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022

(1) Comisiile județene/Comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a stabilesc/stabilește componența comisiilor pentru evaluarea națională cu cel mult 72 de ore înainte de începerea probelor scrise, cu respectarea principiilor competenței în evaluare și al compatibilității.

(2) Comisiile județene/Comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIIIa, comisiile din unitățile de învățământ - centre de examen, comisiile din centrele zonale de evaluare și comisiile din centrele de contestații județene/a municipiului București se compun din personal didactic care nu are rude sau afini până la gradul al IVlea inclusiv, printre candidații care participă la respectiva sesiune a evaluării naționale.

(3) Personalul didactic care face parte din comisiile menționate la alin. (2) va da o declarație scrisă în care va menționa că nu are rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv printre candidații care participă la respectiva sesiune a evaluării naționale. Declarațiile fac parte din documentele evaluării naționale.

(4) Cadrele didactice și personalul didactic auxiliar care au rude în examen nu au acces în unitățile de învățământ - centre de examen/evaluare/contestații pe perioada desfășurării examenului.

(5) Cadrele didactice nominalizate ca profesori evaluatori sunt selectate, de regulă, din rândul cadrelor didactice care fac parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale.

(6) Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele zonale de evaluare sunt stabilite de către comisiile județene/Comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, prin decizie scrisă emisă de inspectorul școlar general, conform unei proceduri elaborate de Comisia națională de organizare a evaluării naționale.

(7) Cadrelor didactice nominalizate ca asistenți le este interzisă intrarea în sălile de examen cu bagaje, telefoane mobile sau cu mijloace electronice de calcul ori de comunicare, precum și cu ziare, reviste, cărți etc. Materialele nepermise în sala de examen vor fi introduse într-un plic/o pungă, împreună cu un bilet/o etichetă pe care se notează numele și prenumele posesorului și vor fi păstrate până după predarea lucrărilor scrise într-o sală special stabilită pentru depozitarea obiectelor personale ale profesorilor asistenți, supravegheată de o persoană desemnată de comisia din unitatea de învățământ - centru de examen.

(8) Nu vor fi nominalizate în comisiile pentru evaluarea națională persoane care, în sesiunile anterioare ale examenelor naționale, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile, care au săvârșit abateri, respectiv au fost sancționate.

(9) În unitățile de învățământ în care, în sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave în organizarea și desfășurarea evaluării naționale, comisiile județene/Comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a pot/poate decide nominalizarea în comisiile pentru evaluarea națională a unor cadre didactice din alte unități de învățământ.

(10) Comisiile județene/Comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIIIa pot/poate decide suspendarea dreptului de constituire a centrului de examen, unității de învățământ în care, în sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave în organizarea și desfășurarea evaluării naționale.