Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 22 din 11 august 2021 privind distribuția de asigurări

Articolul 35

Cerințe privind guvernanța

Articolul 35

Cerințe privind guvernanța

Art. 35 din NORMĂ nr. 22 din 11 august 2021 privind distribuția de asigurări

  1. Capitolul IV Elemente privind guvernanța și conduita distribuitorilor

(1) Politicile și/sau procedurile prevăzute la art. 34 alin. (9) lit. a) includ acțiuni referitoare la protecția clienților, inclusiv prin definirea și operaționalizarea unor puncte de control în cadrul proceselor interne.

(2) Creatorii de produse implementează procese, conform politicilor și/sau procedurilor interne, care să asigure conduita adecvată în relația cu clienții, incluzând sub acest termen și clienții, și potențialii clienți, atât înainte de semnarea contractului de asigurare, cât și pe parcursul derulării acestuia, și care includ cel puțin următoarele:

a) un flux informațional transparent și consistent între clienți și distribuitori;

b) acordarea de consultanță clienților și potențialilor clienți în baza evaluării cerințelor și necesităților acestora, astfel încât contractele propuse să fie în concordanță cu acestea;

c) identificarea și limitarea practicilor incorecte, frauduloase ale entității și ale angajaților acesteia, precum și a elementelor potențial abuzive sau în detrimentul clienților care pot exista în cadrul contractelor de asigurare;

d) evitarea conflictelor de interese în cadrul activității de distribuție a produselor de asigurare;

e) implementarea unei culturi organizaționale orientate către protecția clienților.

(3) În cadrul sistemului de guvernanță, pentru protejarea drepturilor clienților, societățile asigură cel puțin:

a) instituirea proceselor de raportare și stabilirea responsabilităților conducerii societății pentru asigurarea unei conduite adecvate în relația cu clienții;

b) măsuri de management al riscului operațional privind protecția clienților și al riscului de conduită;

c) preocuparea continuă la nivelul conducerii pentru protejarea drepturilor clienților, atât în elaborarea strategiilor de afaceri, de risc, cât și în cadrul procesului decizional.

(4) Conducerea societăților asigură managementul riscului de conduită prin funcțiile de management al riscului și de conformitate cu privire la managementul riscului de conduită din perspectiva protecției clienților.

(5) Politicile și/sau procedurile prevăzute la art. 34 alin. (9) lit. b) includ acțiuni referitoare la guvernanța produselor de asigurare și conduita profesională în cazul distribuției produselor de investiții bazate pe asigurări, conform prevederilor Regulamentului 2017/2.358, Regulamentului 2017/2.359 și regulamentelor de modificare a acestora în vigoare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.