Începe proba gratuită

ORDONANȚĂ nr. 15 din 30 august 2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din ORDONANȚĂ nr. 15 din 30 august 2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

(1) Prin derogare de la prevederile și , cu modificările și completările ulterioare, pe perioada de derulare a programelor naționale pe care le gestionează, determinată potrivit reglementărilor legale care le instituie și/sau pe parcursul derulării contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări, care intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, pe tot parcursul fiecărui an, până la finalizarea și recepționarea lucrărilor, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării cheltuielilor rezultate ca urmare a ajustării prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări potrivit art. 2 .

(2) Prin derogare de la prevederile , cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul derulării contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru de lucrări prevăzute la art. 1 alin. (2) , autoritățile deliberative ale administrației publice locale au dreptul să efectueze virări de credite bugetare între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, pe tot parcursul fiecărui an, până la finalizarea și recepționarea lucrărilor, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării cheltuielilor rezultate ca urmare a ajustării prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/ acordurilor-cadru de lucrări potrivit art. 2 .

(la 05-12-2021, Articolul 4 a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 05.12.2021

    Modificare

    LEGEA nr. 281 din 2 decembrie 2021

    (la 05-12-2021, Articolul 4 a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 281 din 2 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1149 din 02 decembrie 2021 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.