Articolul 9
Art. 9 din ORDONANȚĂ nr. 2 din 11 august 2021 privind depozitarea deșeurilor
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Autoritatea administrației publice centrale pentru protecția mediului poate să amâne cu până la 5 ani termenul stabilit pentru îndeplinirea obiectivului prevăzut la art. 8 alin. (5) dacă:
a) au fost eliminate prin depozitare peste 60% din deșeurile sale municipale generate în 2013, potrivit datelor indicate în chestionarul comun al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE, și Eurostat; și
b) cel târziu cu 24 de luni înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 8 alin. (5) informează Comisia Europeană cu privire la intenția de amânare a termenului prevăzut la art. 8 alin. (5) și prezintă un plan de punere în aplicare în conformitate cu anexa nr. 4 .
(2) În termen de trei luni de la primirea planului prevăzut la alin. (1) lit. b) , Comisia Europeană poate solicita revizuirea acestuia în situația în care consideră că planul nu respectă cerințele din anexa nr. 4 , iar autoritatea administrației publice centrale pentru protecția mediului prezintă un plan revizuit în termen de trei luni de la primirea solicitării Comisiei Europene.
(3) În cazul amânării termenului stabilit, în conformitate cu prevederile alin. (1) , autoritatea administrației publice centrale pentru protecția mediului adoptă măsurile metodologice necesare pentru ca, până în 2035, cantitatea totală a deșeurilor municipale eliminate prin depozitare să fie redusă la 25% sau mai puțin din totalul deșeurilor municipale generate.