Articolul 7
Art. 7 din ORDONANȚĂ nr. 2 din 11 august 2021 privind depozitarea deșeurilor
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Autoritatea administrației publice centrale pentru protecția mediului propune măsuri adecvate pentru promovarea reutilizării produselor și activităților de pregătire a acestora pentru reutilizare, astfel încât începând cu anul 2030 să nu se mai accepte în depozite de deșeuri niciun deșeu care poate fi reciclat sau valorificat în alt fel, în special atunci când este vorba de deșeuri municipale, cu excepția deșeurilor pentru care eliminarea prin depozitare produce cel mai bun rezultat în privința mediului, în conformitate cu art. 4 din Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive.
(2) Autoritatea administrației publice centrale pentru protecția mediului se asigură că planurile de gestionare a deșeurilor prevăzute de dispozițiile naționale de transpunere a art. 28 din Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive includ informații privind măsurile luate în conformitate cu alin. (1) .