Articolul 36
Art. 36 din ORDONANȚĂ nr. 2 din 11 august 2021 privind depozitarea deșeurilor
- Capitolul VII Contravenții
(1) Agenția Națională pentru Protecția Mediului raportează Comisiei Europene, pentru fiecare an calendaristic, datele privind punerea în aplicare a art. 5 , a art. 8 alin. (5) și a art. 9 alin. (1) pe cale electronică, în termen de 18 luni de la sfârșitul anului de raportare pentru care sunt colectate datele în formatul stabilit de Comisia Europeană, prin Decizia de punere în aplicare 2019/1.885/UE a Comisiei din 6 noiembrie 2019 de stabilire a normelor pentru calculul, verificarea și raportarea datelor referitoare la depozitele de deșeuri municipale în conformitate cu Directiva 1999/31/CE a Consiliului și de abrogare a Deciziei 2000/738/CE a Comisiei [notificată cu numărul C (2019) 7874], publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 290 din data de 11.11.2019.
(2) Prima perioadă de raportare referitoare la aplicarea prevederilor art. 8 alin. (5) și ale art. 9 alin. (1) conține date începând din anul 2020.
(3) Agenția Națională pentru Protecția Mediului raportează punerea în aplicare a art. 5 alin. (1) până la 1 ianuarie 2025.
(4) Datele raportate potrivit alin. (1)-(3) sunt însoțite de un raport privind verificarea calității acestora.