Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 798 din 28 iulie 2021 privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 233/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.441/2004 cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale
- ANEXĂ
- Capitolul II Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului în cadrul procedurii adopției interne
- Secţiunea 1 Informarea prealabilă
(1) Persoanele care își exprimă intenția de a adopta se pot adresa direcției sau O.P.A. pentru obținerea informațiilor referitoare la caracteristicile copiilor adoptabili din România, la etapele procesului de adopție internă și termenele aferente acestora, profilul public al copilului adoptabil, precum și la documentele necesare eliberării atestatului de persoană sau familie aptă să adopte.
(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt furnizate, de regulă, de asistentul social sau psihologul din cadrul compartimentului de specialitate al direcției sau, după caz, al O.P.A, în cadrul unei întâlniri organizate la sediul instituției sau, după caz, al organizației sau prin intermediul platformelor online. La finalul întâlnirii, persoanei îi este înmânat sau, după caz, îi este transmis prin intermediul corespondenței electronice un material cuprinzând aceste informații.
(3) Activitatea de informare realizată la sediul direcției se consemnează într-un document redactat în două exemplare, semnat de solicitant și de persoana care a realizat această activitate, din care unul se înmânează solicitantului și unul compartimentului de specialitate.
(4) Activitatea de informare realizată online se consemnează într-un document redactat într-un exemplar, care conține mențiunea „activitate realizată online“, semnat de persoana care a realizat această activitate, care se transmite solicitantului, cu confirmare de primire, prin intermediul poștei electronice a solicitantului.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică în situația persoanelor care doresc să adopte copilul alături de care s-au bucurat de viață de familie o perioadă de minimum 6 luni.