Articolul 7
Obligațiile operatorilor după obținerea autorizației
Art. 7 din ORDIN nr. 148 din 7 iulie 2021 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 895/2016 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare/organismelor de control și de supraveghere a activității organismelor de control, în agricultura ecologică
- Anexa nr. 4
Obligațiile operatorilor după obținerea autorizației sunt următoarele:
1. să respecte legislația Uniunii Europene și națională aplicabilă în domeniul producției ecologice.
2. în cazul în care a fost emisă o autorizație de introducere în unitate de puicuțe crescute prin metode neecologice, operatorul poate comercializa produsele cu statut ecologic numai după parcurgerea perioadei menționate la art. 38 alin. (1) lit. d) din R (CE) nr. 889/2008, cu respectarea legislației Uniunii Europene și naționale aplicabile în domeniul producției ecologice;
3. după încheierea ciclului de producție, adăposturile/țarcurile trebuie să fie depopulate, urmând ca repopularea acestora să fie făcută conform prevederilor pentru aprobarea privind condițiile de biosecuritate în exploatațiile comerciale de păsări, precum și condițiile privind mișcarea păsărilor vii și a subproduselor provenite de la acestea, cu modificările ulterioare.