Începe proba gratuită

LEGEA nr. 129 din 29 decembrie 1992 privind protecția desenelor și modelelor

Articolul 19

Articolul 19

Art. 19 din LEGEA nr. 129 din 29 decembrie 1992 privind protecția desenelor și modelelor

  1. Capitolul III Înregistrarea și eliberarea titlului de protecție

(1) Cererile de înregistrare depuse la O.S.I.M. vor fi supuse unei examinări preliminare din care să rezulte:

a) îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii, prevăzute la art. 10 alin. (1) ;

b) îndeplinirea condițiilor prescrise pentru reprezentările grafice, prevăzute la art. 11 ;

c) îndeplinirea condițiilor prescrise pentru celelalte documente sau acte anexate la cerere, prevăzute la art. 10 alin. (2) ;

d) achitarea taxelor în termenul și cuantumul prevăzute de lege.

(2) În cazul în care neregularitățile nu sunt remediate în termenul acordat de O.S.I.M., cererea se va respinge sau, după caz, nu se va recunoaște prioritatea.

(3) Dacă se constată neregularități, acestea se notifică solicitantului, acordându-i-se un termen necesar pentru remedieri.

(4) Cererile care nu îndeplinesc condițiile de depozit multiplu se vor diviza de către solicitant, la cererea O.S.I.M.

(5) Solicitantul are obligația să divizeze cererea în termenul acordat de O.S.I.M., constituind câte un depozit reglementar pentru fiecare grup de desene sau modele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 .

(6) În cazul în care solicitantul nu divizează cererea în termenul acordat, O.S.I.M. divizează din oficiu cererea în mai multe cereri divizate și va lua în examinare numai prima cerere, respingându-le pe celelalte.

(7) Cererile divizate nu pot fi depuse decât pentru elementele care nu depășesc conținutul cererii inițiale. Cererile divizate sunt considerate ca fiind depuse la data de depozit a cererii inițiale.