Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 733 din 8 iulie 2021 privind înființarea Spitalului Orășenesc Victoria, județul Brașov
Se aprobă înființarea, ca urmare a prevederilor Hotărârilor Consiliului Local al Orașului Victoria nr. 112 din data de 14 iunie 2021 și nr. 116 din data de 22 iunie 2021, a Spitalului Orășenesc Victoria, unitate sanitară cu paturi, cu personalitate juridică, având sediul social în Strada Băii nr. 2, orașul Victoria, județul Brașov, și sediul secundar în Strada Policlinicii nr. 14, orașul Victoria, județul Brașov, în subordinea Consiliului Local al Orașului Victoria.