Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 693 din 24 iunie 2021 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică
(1) În vederea realizării obiectului său de activitate și pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, institutul poate desfășura următoarele tipuri de activități:
a) cercetări științifice fundamentale și aplicative, în domeniile specifice de activitate;
b) cercetare științifică medicală în domeniul sănătății publice și activități de sănătate publică, pe baza unor protocoale de colaborare cu Ministerul Sănătății și/sau instituții de specialitate din subordinea acestuia;
c) studii și cercetări pentru dezvoltarea, producerea și valorificarea de unicate, serii mici și alte produse pentru diagnostic, terapie personalizată și alte tratamente, reactivi pentru secvențiere, reactivi adiționali, sonde moleculare, vaccinuri genomice, alte produse biologice de interes medical și dispozitive medicale;
d) creșterea și exploatarea, în condițiile legii, a animalelor de laborator destinate testărilor de medicamente și produse biologice administrabile omului, precum și cercetării științifice;
e) participarea la elaborarea strategiei, asigurarea funcției de referință, prestarea de servicii de consultanță tehnică și metodologică acordate unităților de profil din țară, elaborarea de expertize, participarea la programe de sănătate naționale și internaționale, în domeniile specifice de activitate;
f) proiectarea și implementarea infrastructurii naționale de genomică și asigurarea funcționării acesteia;
g) asigurarea îmbunătățirii continue a capabilităților de cercetare-dezvoltare în domeniile specifice de activitate;
h) activități educaționale, inclusiv activități de susținere și dezvoltare a domeniilor specifice de activitate, în colaborare cu instituții de învățământ superior acreditate.
(2) Institutul poate realiza, pentru îndeplinirea obiectului de activitate, și următoarele tipuri de activități, în condițiile legii:
a) prestări de servicii specifice domeniului de activitate sau conexe;
b) servicii medicale, servicii de laborator de specialitate și alte servicii specifice domeniului de activitate sau conexe, pentru populație și pentru terți;
c) activități de comerț interior și de import-export aferente obiectului său de activitate;
d) studii și alte servicii pe animale de laborator;
e) servicii specifice farmaceutice de la dezvoltare la etape de fabricație;
f) activități de monetizare a drepturilor de proprietate intelectuală prin testare și experimentare, cercetare academică și de dezvoltare de proprietate intelectuală; dezvoltare de produs comercializabil și adaptat nevoilor pieței, transfer tehnologic, asociere în participațiune și acorduri comune de dezvoltare;
g) inițierea și încheierea unor convenții și contracte de cooperare științifică cu instituții și organizații naționale și internaționale în domeniul său de activitate;
h) furnizarea de servicii științifice și tehnologice operatorilor economici sau oricăror beneficiari interesați;
i) realizarea importurilor și achizițiilor de: aparatură, utilaje, echipamente, tehnologii sau licențe pentru retehnologizarea capacităților existente ori pentru realizarea de noi linii tehnologice, produse biologice de interes medical, reactivi, materiale consumabile, piese de schimb, tulpini de referință, linii celulare și animale de laborator.
(3) În cadrul obiectului său de activitate, institutul poate colabora și la realizarea unor activități de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice și de apărare națională, în condițiile legii.
(4) În cadrul obiectului său de activitate, institutul își poate diversifica activitățile în scopul creșterii resurselor financiare, cu aprobarea Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București.