Articolul 3
Art. 3 din DECRET nr. 141 din 9 aprilie 1953 privind prevenirea şi combaterea bolilor venerice
Orice persoană care suferă de o boala venerică, este obligată a se supune tratamentului medical, din momentul în care ia la cunoștința de existenta bolii și pînă la completa vindecare. Pentru minorii care suferă de o boala venerică obligația de a-i supune la tratament medical, revine, în condițiile arătate în alineatul precedent și părinților, tutorilor sau persoanelor la care minorii locuiesc. Pentru minorii care suferă de o boala venerică și care locuiesc în internate, leagane de copii, case de copii pentru preșcolari și școlari****), preventorii, cămine sau alte asemenea unități, medicul unității are obligația de a asigura și urmări efectuarea regulată a tratamentului, iar directorul unității, are obligația de a asigura prezentarea lor regulată la tratament.
Notă
****) Instituția "orfelinate" a fost înlocuită cu "leagane de copii, case de copii pentru preșcolari și școlari", ca urmare a dispozițiilor Legii nr. 3/1970 , publicată în B. Of. nr. 28 din 28 martie 1970.