Articolul 9
Art. 9 din HOTĂRÂRE nr. 652 din 16 iunie 2021 privind aprobarea programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021
- Capitolul III Modul de acordare și modalitățile de verificare și control al ajutorului de minimis pentru susținerea producției de plante aromatice
(1) La depunerea cererii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 , responsabilii desemnați cu primirea cererilor din cadrul centrelor județene/locale APIA, respectiv al municipiului București, în prezența potențialilor beneficiari, verifică sumele rămase și potențial a fi primite prin prezenta schemă de ajutor de minimis, rezultate după însumarea ajutoarelor de minimis primite pe durata a trei exerciții financiare, respectiv ajutoarele acordate în cele două exerciții financiare precedente și în exercițiul financiar în cauză, și până la concurența sumei de 20.000 euro, potrivit art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, pe baza datelor transmise potrivit art. 6 alin. (4) .
(2) Ajutoarele de minimis primite pe durata a trei exerciții financiare sunt cele care au fost acordate potrivit privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii“, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc“, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate“ pentru anul 2019, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2019 asupra sectorului apicol“, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate“ pentru anul 2020, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol“ și cele stabilite de pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi“, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița“, pentru perioada 2020-2022, precum și a unor măsuri de aplicare a acesteia, cu completările ulterioare, precum și orice alte sume acordate prin scheme de ajutor de minimis primite până la data acordării ajutorului de minimis prevăzut de prezenta hotărâre.
(3) După efectuarea verificării prevăzute la alin. (1) solicitanții prevăzuți la art. 4 alin. (2) completează și depun cererea de înscriere în program, însoțită de următoarele documente:
a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2021;
c) împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, după caz;
d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
f) adeverința în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2021, care atestă suprafața de teren utilizată de solicitant și cultivată cu plante aromatice în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză.
(4) Cererea de înscriere în program și documentele prevăzute la alin. (3) se depun până la data de 30 iunie 2021 inclusiv.
(5) Cererea de înscriere în program, însoțită de documentele prevăzute la alin. (3) , poate fi transmisă la centrele locale/județene APIA și, respectiv, al municipiului București și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat.
(6) Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul“ de către solicitant.
(7) În situația cererilor depuse potrivit alin. (5) , verificarea sumelor rămase potențial a fi primite prin schema de ajutor de minimis se realizează în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) , iar rezultatul se comunică prin mijloace de informare electronică/poștă/curierat, după caz, înainte de înregistrarea cererii de înscriere, iar dovada transmiterii va fi atașată la cererea de înscriere în program.
(8) În situația în care solicitantul utilizează suprafețe de teren cu culturi de plante aromatice situate în județe/unități administrativ-teritoriale diferite, acesta va formula și depune o singură cerere de înscriere în program, la centrele județene/locale APIA, respectiv al municipiului București unde a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul/sediul social sau suprafața cultivată cea mai mare.
(9) Responsabilii desemnați cu primirea cererilor din cadrul centrelor județene/locale APIA, respectiv al municipiului București, înainte de înregistrarea cererii în registrul electronic de gestionare al cererilor, verifică existența tuturor documentelor obligatorii prevăzute la alin. (3) , efectuează corespondența datelor din cerere cu datele din documente și întocmesc un proces-verbal de verificare a documentelor.
(10) După verificarea prevăzută la alin. (9) , responsabilii desemnați din cadrul centrului județean/local APIA, respectiv al municipiului București înregistrează cererea în Registrul electronic de gestionare a cererilor de ajutor de minimis.