Articolul 7
Art. 7 din DECIZIE nr. 11 din 25 ianuarie 2000 pentru aprobarea contractului-cadru de achiziţie a energiei electrice de la autoproducatori
- Anexa
(1) În sensul acestui contract "modificare de circumstanțe" semnifica intrarea în vigoare a unor legi și/sau reglementări, precum și modificarea celor existente, ulterior încheierii prezentului contract.
(2) În cazul în care apare o modificare de circumstanțe care are ca efect:
a) creșterea pentru autoproducator a costurilor cauzate de proprietatea, exploatarea sau întreținerea oricărei capacități de producere din portofoliul de capacități al contractului (inclusiv costurile cu combustibilul);
b) obligarea autoproducatorului să efectueze noi cheltuieli de capital, pornind de la premisa ca sunt împărțite egal și actualizate pe o perioadă reprezentând durata de viața contabila a activelor respective, iar valoarea cumulată a acestor efecte în anul de contract este mai mare de... lei, atunci se va negocia modificarea prețurilor de contract la solicitarea scrisă și motivată a părții interesate sau a ambelor părți.
(3) Părțile pot conveni în termen de 90 de zile modificarea prețurilor de contract pe bază de acte adiționale.
(4) Separat de efectele modificării circumstanțelor prevăzute la alin. (1)-(3), prețul energiei electrice se va corecta lunar astfel:
a) cu un factor de până la [ex:90]% din indicele de variatie al prețurilor pentru bunuri și servicii industriale, aplicat la [ex:30]% din componenta fixa și, respectiv, [ex:80]% din componenta variabila a prețului energiei electrice. Indicele mai sus menționat este cel comunicat de Comisia Naționala pentru Statistica;
b) cu un factor de până la [ex:95]% din modificarea cursului valutar ROL/[USD], aplicat la [ex:70]% din componenta fixa și, respectiv, [ex:20]% din componenta variabila a prețului energiei electrice. Cursul valutar este comunicat de Banca Naționala a României;
c) corectiile valorice rezultate se aduna la valoarea facturată în luna următoare publicării indicelui de variatie al prețurilor pentru bunuri și servicii industriale, respectiv a modificării cursului valutar.
Durata contractului