Articolul 4
Art. 4 din ORDIN nr. 256/2.017/C/2021 pentru aprobarea standardelor minime de calitate în baza cărora se acordă licența de funcționare a serviciului pentru sprijinirea victimelor infracțiunilor
(1) În regulamentul propriu de organizare și funcționare al SSVI, furnizorul de servicii sociale prevede activități de sensibilizare și informare a populației, inclusiv a serviciilor publice, în vederea:
a) promovării schimbărilor necesare în tiparele sociale și culturale ale comportamentului vizând eradicarea prejudecăților, violenței, inegalității și a altor factori care conduc la victimizare;
b) înțelegerii caracterului infracțional al faptei și importanței prevenirii victimizării, identificării situațiilor de risc și consilierii persoanelor vulnerabile sau victime ale comportamentelor antisociale;
c) necesității identificării factorilor de risc în arii relevante cum ar fi: sănătatea, educația, administrația social-comunitară etc.
(2) Indicatorii de monitorizare pentru activitățile prevăzute la alin. (1) sunt următorii:
a) publicarea pe pagina de internet a furnizorului de servicii sociale care acordă SSVI a informațiilor destinate publicului larg, inclusiv pentru alte autorități publice care să acopere aceste tematici;
b) organizarea periodic de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), cel puțin anual, de activități de informare și sensibilizare a populației cu această tematică;
c) publicarea de materiale informative cu conținut obligatoriu al mențiunii că accesarea serviciilor de informare și evaluare nu presupune nicio formalitate, că acestea sunt gratuite și că se respectă confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal;
d) includerea de către furnizorul de servicii sociale în programul anual de acțiune privind serviciile sociale, capitolul „Formare“, a unor sesiuni de formare pentru personalul SSVI, instruire pentru familii și voluntari, referitoare la victimele infracționalității.