Articolul 18
Art. 18 din ORDIN nr. 593 din 20 mai 2021 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 din bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenției privind implementarea "Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia", a modelului Convenției de garantare și plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum și pentru stabilirea nivelului comisionului de risc și al comisionului de administrare pentru anul 2021
- Anexa nr. 2
- Capitolul VI Răspundere contractuală. Jurisdicție
Orice neînțelegeri decurgând din interpretarea sau din aplicarea prevederilor prezentei convenții vor fi soluționate de părți pe cale amiabilă. În cazul în care nu se va putea ajunge la un acord pe această cale, părțile convin ca neînțelegerile să fie soluționate de instanțele judecătorești competente.