Articolul 15
Art. 15 din ORDIN nr. 593 din 20 mai 2021 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 din bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenției privind implementarea "Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia", a modelului Convenției de garantare și plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum și pentru stabilirea nivelului comisionului de risc și al comisionului de administrare pentru anul 2021
- Anexa nr. 2
- Capitolul V Confidențialitate
Persoanele care participă, sub orice formă, la administrarea, conducerea ori activitatea părților au obligația să păstreze confidențialitatea asupra oricărui fapt, a oricăror date sau informații despre care au luat cunoștință în cursul exercitării atribuțiilor lor în cadrul derulării Programului și al executării prezentei convenții și nu au dreptul de a le utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect. Această obligație subzistă și după încetarea activității în cadrul entităților semnatare ale prezentei convenții.