Articolul 5
Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 778 din 7 septembrie 2000 privind cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a Preşedintelui României din anul 2000
(1) Cheltuielile necesare pentru transportul buletinelor de vot, al listelor electorale, al proceselor-verbale și al altor documente prevăzute de lege se asigura de prefecturi din sumele repartizate conform prevederilor art. 2 alin. (4).
(2) Consumul de carburanți care se efectuează de către instituțiile publice pentru activități legate de alegerile pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României se exceptează de la normativele prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(3) Pentru buna desfășurare a procesului electoral, la propunerea prefecturilor Ministerul Funcției Publice va putea deconta și alte cheltuieli efectuate pentru materiale specifice și necesare activităților electorale.