Începe proba gratuită

ORDIN nr. 30 din 19 mai 2021 privind modificarea și completarea Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2020

Articolul I

Articolul I

Art. I din ORDIN nr. 30 din 19 mai 2021 privind modificarea și completarea Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2020

de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin , , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1) Prin derogare de la dispozițiile alin. (3), în cazul în care OD nu transmite UR informațiile până la data de 20 a lunii în curs pentru luna anterioară de livrare, UR calculează diferențele prevăzute la alin. (1) pe baza informațiilor disponibile în platforma informațională a OTS și în facturile aferente serviciilor de distribuție primite de la OD și emite în baza acestui calcul facturile aferente regularizării cantităților de gaze naturale care reprezintă aceste diferențe.

2. La se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) OTS determină în fiecare lună a anului gazier, până la data de 14 a lunii pentru luna/lunile anterioară(e) de livrare, prețul mediu ponderat aferent lunii/lunilor calculat ca medie ponderată a prețurilor medii determinate zilnic în conformitate cu prevederile art. 102^1 din Codul rețelei, ponderate cu cantitățile tranzacționate în luna/lunile respectivă(e).

3. La se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) Societatea Națională de Transport Gaze Naturale «Transgaz» - S.A. Mediaș (SNTGN Transgaz - S.A.) publică pe pagina proprie de internet informațiile prevăzute la alin. (4^1) până la data de 15 a lunii pentru luna/lunile anterioară(e) lunii de livrare și informațiile prevăzute la alin. (5) până la data de 15 octombrie a anului gazier în curs, pentru anul gazier anterior.

4. La se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

(7) În situația în care contractul de distribuție încheiat de OD cu UR încetează în cursul unei luni a anului gazier, oricare dintre aceștia poate solicita OTS, pentru perioada din anul gazier respectiv în care contractul a fost în vigoare, determinarea prețului mediu ponderat aferent acestei perioade calculat ca medie ponderată a prețurilor medii determinate zilnic în conformitate cu prevederile art. 102^1 din Codul rețelei, ponderate cu cantitățile de gaze naturale tranzacționate în perioada respectivă. OTS are obligația să răspundă OD sau UR, după caz, în termen de maximum 5 zile de la primirea solicitării.

5. La se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:

(5) În situația în care contractul de distribuție încheiat de OD cu UR încetează în cursul anului gazier, inclusiv în situația în care OD își pierde calitatea de distribuitor ca urmare a expirării/suspendării/retragerii licenței de distribuție a gazelor naturale, pentru regularizarea valorică a diferențelor determinate conform art. 4 alin. (1) lit. a) și b) pentru perioada în care contractul a fost în vigoare, PMP_An i este egal cu prețul mediu ponderat aferent perioadei respective, calculat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4^1) sau alin. (7), după caz.

(6) În situația în care un OD/UR își pierde calitatea de distribuitor/furnizor ca urmare a expirării/suspendării/retragerii licenței de distribuție/furnizare a gazelor naturale, acesta are obligația:

a) să notifice toți UR/OD cel târziu până la data expirării/suspendării/retragerii licenței;

b) să transmită UR toate informațiile necesare și să regularizeze diferențele determinate conform art. 4 alin. (1) lit. a) și b), în termenul prevăzut la art. 8.

6. se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) În situația în care contractul de distribuție încheiat de OD cu UR încetează în cursul anului gazier, regularizarea diferențelor determinate conform art. 4 alin. (1) lit. a) și b) se face până pe data de 20 ale lunii pentru luna/lunile anterioară(e) de livrare, respectiv pentru perioada cuprinsă de la începutul anului gazier până la încetarea contractului de distribuție.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), regularizarea valorică a diferențelor, inclusiv emiterea facturii de regularizare, se face conform art. 6 pentru perioada anului gazier în care UR a avut contract de distribuție.