Articolul 9
Art. 9 din HOTĂRÂRE nr. 557 din 19 mai 2021 privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021
(1) Plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale se face pe baza listelor de prezență aprobate de către președinții birourilor electorale.
(2) Plata indemnizațiilor personalului tehnic auxiliar al birourilor electorale se face pe baza listelor de prezență, avizate de către președinții birourilor electorale și aprobate de către prefecți.
(3) Plata indemnizațiilor operatorilor de calculator se face pe baza listelor de prezență întocmite de Autoritatea Electorală Permanentă și aprobate de către prefecți.
(4) Decontarea cheltuielilor de transport prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. a) se face pe baza adeverințelor eliberate de președinții birourilor electorale sau Autoritatea Electorală Permanentă, după caz, acestea trebuind să indice localitățile între care se face deplasarea, data și ora sosirii și plecării.