Începe proba gratuită

LEGE nr. 146 din 17 mai 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale

Articolul 43

Articolul 43

Art. 43 din LEGE nr. 146 din 17 mai 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale

  1. Titlul II Modificarea și completarea unor acte normative

, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La se modifică și va avea următorul cuprins:

c) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

2. La se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie cu care acesta locuiește, cu privire la inculpatul care locuiește cu persoanele prevăzute la art. 221 alin. (2) lit. b) ori cu privire la persoana cercetată sau condamnată pentru infracțiunea de evadare.

3. La se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și/sau să respecte una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. d)-k). Prevederile art. 215 alin. (8), (8^1) și (9) se aplică în mod corespunzător.

4. La se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

(6^1) În situația prevăzută la alin. (6), în încheiere se va indica în mod expres perioada de timp, precum și, după caz, locul de muncă, instituția de învățământ, unitatea sanitară sau alt loc în care s-a aprobat deplasarea inculpatului.

5. La se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

(12) Atunci când, cu rea-credință, inculpatul încalcă obligația de a nu părăsi imobilul ori nu respectă itinerarul sau condițiile de deplasare, stabilite potrivit legii, organul de supraveghere are dreptul de a-l prinde pe inculpat și de a-l prezenta de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanței de judecată, în cursul judecății, pentru a proceda potrivit alin. (11).

6. La se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Darea în urmărire se dispune, prin ordin, de Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean, sesizat potrivit alin. (3).