Începe proba gratuită

LEGE nr. 146 din 17 mai 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale

Articolul 37

Reguli privind protecția datelor cu caracter personal

Articolul 37

Reguli privind protecția datelor cu caracter personal

Art. 37 din LEGE nr. 146 din 17 mai 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale

  1. Titlul I Monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale
  2. Capitolul VI Protecția datelor cu caracter personal

(1) Prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi de către organele prevăzute la art. 33-35 se realizează cu respectarea prevederilor legale privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.

(2) Organele prevăzute la art. 33-35 sunt operatori de date cu caracter personal pentru prelucrările efectuate în temeiul prezentei legi, potrivit competențelor proprii.

(3) Datele colectate în temeiul prezentei legi nu pot fi prelucrate în alte scopuri, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.

(4) Datele privind semnalările, precum și datele de localizare se păstrează pentru o perioadă de 2 ani de la momentul încetării monitorizării electronice.

(la 14-06-2024, Alineatul (4), Articolul 37, Capitolul VI, Titlul I a fost modificat de )

(5) La împlinirea termenului prevăzut la alin. (4) datele din cadrul SIME se șterg în mod automat, printr-o procedură ireversibilă, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unor proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor.

(6) Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în cadrul SIME se exercită potrivit legislației privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 14.06.2024

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 iunie 2024

    (la 14-06-2024, Alineatul (4) , Articolul 37 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 15. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 14 iunie 2024 )

    Vezi actul modificator