Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 508 din 5 mai 2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
(1) Asigurarea transportului dozelor de vaccin prevăzute la art. 1 alin. (2) , inclusiv al dispozitivelor speciale de monitorizare a temperaturii către Republica Moldova, se realizează prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
(2) Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport, din bugetul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, conform prevederilor legale.