Articolul 7
Art. 7 din ORDONANŢĂ nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
- Capitolul 2 Procedura acordarii statutului de refugiat
- Secţiunea 1 Procedura ordinara
(1) O persoana este considerata solicitant al statutului de refugiat din momentul manifestarii de voința, exprimata în scris sau oral în fața autorităților competente, din care să rezulte ca aceasta solicita protectia statului român pentru unul dintre motivele prevăzute de prezenta ordonanță.
(2) Pentru acordarea statutului de refugiat în România strainul se adreseaza personal cu o cerere scrisa Oficiului Național pentru Refugiati din cadrul Ministerului Administrației și Internelor sau organelor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor.
(3) Cererea de acordare a statutului de refugiat se depune de îndată ce:
a) solicitantul s-a prezentat într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat;
b) solicitantul a intrat pe teritoriul României;
c) au survenit evenimente în tara de origine a solicitantului, care îl determina sa ceara protecție, pentru strainul cu drept de sedere în România.
a fost modificat de ORDONANTA nr. 43 din 29 ianuarie 2004 .