Articolul 24
Art. 24 din ORDONANŢĂ nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
- Capitolul 3 Drepturile şi oblibaţiile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o formă de protecţie
Beneficiarul uneia dintre formele de protecție prevăzute la art. 2, 3 sau 5 are urmatoarele obligații:
a) să respecte Constitutia României, legile și celelalte acte normative emise de autoritățile române;
b) să aibă o conduita corecta și civilizata, să respecte masurile stabilite de organele române competente în materie de refugiati și sa răspundă la solicitarile acestora;
c) sa evite provocarea oricăror stari conflictuale sau incidente cu populatia ori comiterea unor fapte ce pot intra sub incidența legii penale;
d) să se supuna regulilor privind regimul juridic al strainilor, în măsura în care legea nu dispune altfel.