Articolul 16
Art. 16 din ORDONANŢĂ nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
- Capitolul 2 Procedura acordarii statutului de refugiat
- Secţiunea 1 Procedura ordinara
(1) Strainul este obligat sa părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la data la care dispoziția de parasire a teritoriului, pronunțată în hotărârea de respingere a cererii sale de acordare a statutului de refugiat, a devenit executorie.
(2) În cazul în care, din motive obiective, strainul nu poate părăsi teritoriul României în termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Administrației și Internelor acorda acestuia dreptul de sedere în tara, în condițiile prevăzute de reglementarile legale privind regimul strainilor în România.
(3) O noua cerere de acordare a statutului de refugiat poate fi depusa numai dacă a fost pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabila asupra cererii anterioare și numai dacă sunt indeplinite alternativ urmatoarele condiții:
a) pe parcursul procedurii de solutionare a cererii anterioare au aparut elemente noi care nu au putut fi prezentate, din motive neimputabile solicitantului, cu condiția ca aceste elemente sa nu fie rezultatul unor acțiuni provocate în scopul obtinerii unei forme de protecție din partea statului român. Solicitantul este obligat sa faca dovada existentei noilor motive invocate și a imposibilitatii prezentarii lor cu ocazia solutionarii cererii anterioare;
b) au survenit transformari de ordin politic, social, militar sau legislativ în tara de origine, de natura a avea consecinte grave pentru solicitant.
(4) Solutionarea unei noi cereri depuse în condițiile alin. (3) se face de către functionarul prevăzut la art. 12 alin. (2), altul decat cel care s-a pronuntat în cadrul procedurii de solutionare a cererii anterioare.
(5) Hotărârea se pronunță în termen de 5 zile, numai în baza noii cereri depuse, motivate corespunzător, și a documentatiei prezentate anterior de solicitant și se comunică, în scris, de îndată acestuia.
(6) Hotărârea prin care se acordă accesul la solutionarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat are ca efect și anularea dispozitiei de a părăsi teritoriul României, prevăzută în hotărârea anterioara, solicitantul urmand sa beneficieze de drepturile prevăzute la art. 13.
(7) Împotriva hotărârii prin care a fost respinsa ca inadmisibila o noua cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plangere.
(8) Solutionarea plangerii prevăzute la alin. (7) se face potrivit prevederilor art. 15.
Alin. (1) al .