Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 106 din 31 august 2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar

Articolul 23

Articolul 23

Art. 23 din ORDONANTA nr. 106 din 31 august 2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar

  1. Capitolul 4 Încetarea calităţii de preot militar

(1) Hotărârea de menținere în activitate a clericilor militari împotriva cărora a fost pornit procesul penal sau care au fost trimiși spre judecata în fața instanțelor lor ecleziastice se ia după soluționarea definitivă a procesului penal sau a judecații ecleziastice.

(2) În acest interval de timp preotii militari se suspenda din funcție, iar cei care sunt cercetati și judecati în stare de libertate sau eliberați pe cauțiune se pun la dispoziție. Pe timpul suspendării din funcție preotii militari nu primesc nici un drept de la ministerele și instituțiile în care își desfășoară activitatea.

(3) Preoților militari condamnați, care anterior au fost suspendați din funcții, le încetează calitatea de preot militar începând cu data suspendării.

(4) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, aceștia vor fi repuși în toate drepturile avute la data suspendării din funcție, respectiv a punerii la dispoziție.

(5) Repunerea în drepturi se poate dispune și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.