Articolul 2.1
Art. 2.1 din ORDIN nr. 508 din 20 aprilie 2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 din bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenției privind implementarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA, a modelului Convenției de garantare și plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum și pentru stabilirea nivelului comisionului de risc și al comisionului de administrare pentru anul 2020
- Anexa nr. 14
- Capitolul II Obiectul contractului
(1) Prin prezentul contract, F.N.G.C.I.M.M. garantează, în numele și în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil și necondiționat, rambursarea proporțională cu procentul de garantare a creditului acordat beneficiarului de către instituția de credit în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA și/sau Subprogramului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar AGRO IMM INVEST, denumite în continuare Programul IMM INVEST ROMÂNIA, respectiv Subprogramul AGRO IMM INVEST.
(2) Creditul/linia de credit/Creditul de investiții este în valoare de.......... lei și se acordă Beneficiarului de către Finanțator în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA și/sau Subprogramului AGRO IMM INVEST.
(3) Creditul/linia de credit/Creditul de investiții se acordă prin Contractul de credit nr........... din data de.................... pe termen de.......... luni, cu scadență la data de.......... și cu o perioadă de grație.......... (în cazul investițiilor).
(4) Tragerile din creditul pentru realizarea de investiții/creditul/linia de credit pentru finanțarea capitalului de lucru se pot efectua integral sau parțial, în conformitate cu reglementările interne ale instituțiilor de credit, numai pentru finanțarea obiectivului de investiții și/sau capitalului de lucru conform obiectului de activitate al beneficiarului în conformitate cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare.
(5) Creditele garantate în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA și/sau Subprogramului AGRO IMM INVEST nu pot fi utilizate pentru refinanțarea altor credite în derulare ale beneficiarului.
(6) Creditele de investiții/creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru garantate în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA și/sau Subprogramului AGRO IMM INVEST nu pot fi utilizate pentru implementarea proiectelor finanțate din ajutor de stat/fonduri europene.
(7) Creditele garantate în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA și/sau Subprogramului AGRO IMM INVEST nu pot fi utilizate pentru activitățile de comercializare a tutunului și alcoolului care se desfășoară în cadrul codurilor CAEN eligibile care includ aceste activități.