Începe proba gratuită

LEGE nr. 88 din 19 aprilie 2021 privind Fondul de compensare a investitorilor

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din LEGE nr. 88 din 19 aprilie 2021 privind Fondul de compensare a investitorilor

  1. Capitolul II Dispoziții privind compensarea investitorilor

(1) Fondul compensează, în mod egal și nediscriminatoriu, investitorii eligibili, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro.

(2) Echivalentul în lei al plafonului de compensare se calculează la cursul de referință comunicat de Banca Națională a României la data constatării situațiilor menționate la art. 6 .

(3) Pentru respectarea cerințelor prevăzute de reglementările Uniunii Europene, plafonul prevăzut la alin. (1) poate fi revizuit prin reglementări ale A.S.F.

(4) Valoarea creanței unui investitor este calculată conform dispozițiilor legale și contractuale, luând în considerare compensarea creanțelor reciproce de compensat, fondurile bănești aparținând investitorilor și/sau valoarea instrumentelor financiare pe care participantul la Fond nu le poate plăti sau returna, la data constatării de către A.S.F. prin decizia prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) sau a hotărârii menționate la art. 6 alin. (1) lit. b) .

(5) Valoarea instrumentelor financiare prevăzută la alin. (4) se determină, dacă este posibil, prin referință la valoarea de piață a instrumentelor financiare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.