Începe proba gratuită

DECRET nr. 317 din 29 august 1972 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat pentru Preţuri

Articolul 21

Articolul 21

Art. 21 din DECRET nr. 317 din 29 august 1972 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat pentru Preţuri

  1. Capitolul 3 Organizare şi funcţionare

În exercitarea atribuțiilor de control, inspectorii și alți lucrători ai Comitetului de Stat pentru Prețuri, împuterniciți în acest scop, au următoarele drepturi și obligații:

a) să efectueze controlul potrivit legii și normelor elaborate de Comitetul de Stat pentru Prețuri;

b) sa determine sumele încasate în mod nejustificat ca urmare a încălcării normelor legale cu privire la prețuri și tarife de către unitățile de stat, ale cooperației meșteșugărești și de consum, precum și de alte organizații obștești, cerind, totodată, vărsarea la buget sau restituirea acestor sume de bani celor în drept, potrivit legii. În cazul cînd se constata asemenea abateri în relațiile dintre unitățile aceluiași sistem cooperatist sau obștesc, vor cere vărsarea beneficiilor realizate în mod nejustificat organului central al sistemului respectiv;

c) sa ceara conducerilor unităților verificate sau celor ierarhic superioare, după caz, luarea măsurilor legale pentru stabilirea și recuperarea pagubelor aduse avutului obștesc, constatate ca urmare a controlului efectuat;

d) sa ceara aplicarea de sancțiuni disciplinare împotriva angajaților din organele și organizațiile socialiste care au încălcat obligațiile de serviciu privind normele legale care reglementează regimul prețurilor și tarifelor;

c) să constate și să aplice, potrivit legii, sancțiuni contravenționale;

f) sa sesizeze, potrivit legii, organele de urmărire penală cînd constata fapte ce constituie infracțiuni.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.