Articolul 23
Art. 23 din ORDONANŢĂ nr. 130 din 31 august 2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă
- Capitolul VI Dispoziţii finale
Prevederile privind comercializarea produselor și a serviciilor în condițiile prezentei ordonanțe se completează cu prevederile privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, precum și cu dispozițiile naționale care transpun reglementări europene cu privire la anumite aspecte ale furnizării de bunuri și servicii, care se aplică cu prioritate, în măsura în care prezenta ordonanță nu cuprinde dispoziții contrare.
a fost modificat de pct. 5 al art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, .