Articolul 7
Art. 7 din ORDIN nr. 6.899 din 5 aprilie 2021 privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru orașul Simeria, județul Hunedoara
Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri/porniri doar în stații pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfășura prin ocuparea a maximum 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în următoarele condiții:
a) administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
b) pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;
c) numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi cel mult egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
d) se va respecta circuitul de urcare/coborâre în/din mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.