Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 75 din 24 august 2000 privind autorizarea experţilor criminalisti

Articolul 10

Articolul 10

Art. 10 din ORDONANTA nr. 75 din 24 august 2000 privind autorizarea experţilor criminalisti

(1) Experții criminaliști autorizați își desfășoară activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice judiciare în cadrul institutelor sau laboratoarelor publice de specialitate ori în cadrul laboratoarelor private de expertize criminalistice, în condițiile prevăzute de lege privind autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice.

(2) Experții criminaliști autorizați pot să își exercite activitatea și individual sau în societăți civile profesionale, constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate participarea la efectuarea expertizelor criminalistice, în condițiile legii.

(la 25-07-2011, Art. 10 a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 25.07.2011

    Modificare

    LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011

    (la 25-07-2011, Art. 10 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011. )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.