Articolul 5
Art. 5 din ORDONANTA nr. 81 din 24 august 2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnica periodică
(1) Inspecția tehnică periodică la vehiculele agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, la vehiculele destinate exclusiv transportului de butelii de gaze, la remorcile-cisternă lente destinate transportului de mărfuri periculoase, la vehiculele istorice, la autovehiculele destinate competițiilor sportive, la vehiculele cu caracteristici speciale, la vehiculele înregistrate prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. m) care nu dețin atestat tehnic, la vehiculele radiate din evidență care au fost înmatriculate ori înregistrate anterior în România în vederea înmatriculării sau a înregistrării, precum și inspecția tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare ori a certificatului de înregistrare se efectuează numai de personalul R.A.R., în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) .
(la 29-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 5 a fost modificat de )
(1^1) Inspecția tehnică periodică la vehiculele agricole sau forestiere, la mașinile autopropulsate, precum și alte vehicule stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) poate fi efectuată și cu laboratoare mobile din dotarea R.A.R.
(la 17-02-2024, Alineatul (1^1), Articolul 5 a fost modificat de )
(1^2) Registrul Auto Român asigură echipamentele și resursele umane necesare respectării prevederilor alin. (1^1) .
(la 29-07-2019, Articolul 5 a fost completat de )
(2) Ministerul Transporturilor poate stabili prin reglementările prevăzute la art. 1 alin. (2) și alte categorii de vehicule la care inspecția tehnică periodică se efectuează de către R.A.R. în reprezentanțele sale.
(la 20-05-2018, Alineatul (2) din Articolul 5 a fost modificat de )
(3) Abrogat.
(la 30-09-2005, Alin. (3) al art. 5 a fost abrogat de )
(la 24-06-2003, Art. 5 a fost modificat de )