Articolul 9
Art. 9 din ORDIN nr. 58/462/2021 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021
- Capitolul III Dispoziții finale
(1) Perioada de prohibiție a pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al scrumbiei de Dunăre se poate modifica, pentru condiții hidrologice nefavorabile, la propunerea președintelui Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură sau la propunerea guvernatorului Administrației Biosferei „Delta Dunării“, după caz, prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor și pădurilor.
(2) Pentru Golful Musura, perioada de prohibiție se poate prelungi, pentru condiții hidrologice nefavorabile, la propunerea guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor și pădurilor.