Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 698 din 17 august 2000 privind achiziţionarea unui stoc de urgenta de hârtie, în vederea utilizării la tipărirea buletinelor de vot şi a celorlalte documente necesare pentru desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului, precum şi a Preşedintelui României în anul 2000

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 698 din 17 august 2000 privind achiziţionarea unui stoc de urgenta de hârtie, în vederea utilizării la tipărirea buletinelor de vot şi a celorlalte documente necesare pentru desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului, precum şi a Preşedintelui României în anul 2000

(1) Finanțarea achiziției se va efectua de Administrația Naționala a Rezervelor de Stat din disponibilul în lei și în valută, constituit în condițiile privind rezervele de stat, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Recuperarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea hârtiei, a celorlalte cheltuieli efectuate cu ocazia achiziției, transportului, depozitarii și distribuirii, precum și a taxei pe valoarea adăugată se va face prin facturare, de la Ministerul Funcției Publice.

(3) Termenul scadentei facturilor emise pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se va prevedea în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Administrația Naționala a Rezervelor de Stat și Ministerul Funcției Publice, în condițiile , republicată, cu completările ulterioare, și ale privind măsuri comerciale specifice rezervelor materiale naționale pentru improspatarea produselor și valorificarea celor disponibile, aprobată și modificată prin .

(4) Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se asigura prin suplimentarea bugetului Ministerului Funcției Publice pe anul 2000, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, cu suma de 50 miliarde lei, capitolul "Autorități publice", titlul "Cheltuieli materiale și servicii".

(5) Sumele rămase neutilizate se restituie de către Ministerul Funcției Publice la bugetul de stat până la data de 15 decembrie 2000, pentru reîntregirea Fondului de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.