Articolul 18
Art. 18 din LEGE nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)
- Capitolul IV Dispoziții privind organizarea activității Parchetului European în România
(1) Procurorii europeni delegați, pe durata desfășurării activității în această calitate, sunt salarizați de Parchetul European, potrivit Regulamentului EPPO, drepturile salariale neputând fi mai mici decât cele la care au dreptul în țară, inclusiv cele obținute ca urmare a promovării în grad profesional.
(2) Procurorii europeni delegați beneficiază de decontarea chiriei sau a transportului, în condițiile prevăzute la privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, precum și de dreptul prevăzut la din aceeași ordonanță de urgență, dacă drepturi similare nu se acordă și de Parchetul European.
(3) De la data încetării calității de procuror european delegat, procurorii care au activat ca procurori europeni delegați își redobândesc drepturile salariale avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității ca procurori europeni delegați.
(4) Parchetul de unde provine procurorul european delegat asigură în continuare plata celorlalte drepturi bănești ale acestuia, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) , iar structura de resurse umane a acestui parchet transmite Parchetului European toate informațiile necesare salarizării acestuia.
(5) În aplicarea dispozițiilor privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), structura de resurse umane a parchetului de unde provine procurorul european delegat asigură efectuarea demersurilor specifice privind plata, de către statul român, a contribuțiilor de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate corespunzătoare sumelor primite de procurorul european delegat cu titlu de remunerație din partea Parchetului European.
(6) În vederea acoperirii cheltuielilor necesare desfășurării activității Structurii de sprijin, inclusiv a celor legate de dotările materiale, precum și pentru acoperirea cheltuielilor judiciare aferente anchetelor penale în cauzele de competența Parchetului European vor fi alocate fonduri bugetare corespunzătoare, acestea fiind asigurate prin bugetul Direcției Naționale Anticorupție.