Articolul 6
Art. 6 din ORDIN nr. 22 din 10 februarie 2021 privind procedura de verificare a declarațiilor de susținere a propunerilor de inițiativă cetățenească europeană și de eliberare a certificatului de confirmare a numărului de declarații de susținere valabile pentru România
(1) În calitate de operator de date cu caracter personal, D.E.P.A.B.D. asigură respectarea măsurilor de securitate pentru prelucrarea datelor cu caracter personal înscrise în declarațiile de susținere a propunerilor de inițiativă cetățenească europeană, conform al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE ( privind Protecția Datelor).
(2) Prelucrarea datelor prevăzute la alin. (1) se realizează numai în scopul verificării declarațiilor de susținere a propunerilor de inițiativă cetățenească europeană.
(3) D.E.P.A.B.D. distruge declarațiile de susținere a propunerilor de inițiativă cetățenească europeană sau eventualele copii ale acestora, indiferent de suportul pe care sunt stocate, în termen de 3 luni de la eliberarea certificatului prevăzut la art. 5 alin. (1) , conform prevederilor art. 19 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2019/788.
(4) În situația în care, până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (3) , D.E.P.A.B.D. este notificată despre existența unor proceduri judiciare sau administrative referitoare la inițiativa cetățenească europeană în cauză, declarațiile de susținere a acesteia sau eventualele copii ale declarațiilor de susținere sunt stocate în condiții de securitate la sediul D.E.P.A.B.D. și sunt puse la dispoziția organelor competente, la cererea acestora.
(5) În aplicarea art. 19 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2019/788, declarațiile de susținere a propunerilor de inițiativa cetățenească europeană stocate la sediul D.E.P.A.B.D. în condițiile alin. (4) sunt distruse în termen de o lună de la data încheierii procedurilor judiciare sau administrative, pe baza notificărilor oficiale primite în acest sens.