Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 4 din 27 ianuarie 2021 privind activitatea de control desfășurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din REGULAMENT nr. 4 din 27 ianuarie 2021 privind activitatea de control desfășurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară

  1. Capitolul II Controlul periodic și inopinat
  2. Secţiunea a 3-a Etapa desfășurării controlului periodic sau inopinat

(1) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, pe durata efectuării controlului la sediul entității controlate, echipa de control are următoarele drepturi:

a) să utilizeze oricare dintre tehnicile și instrumentele de control consacrate, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: chestionar, sondaj, interviu, observare, control încrucișat;

b) să solicite și să verifice în totalitate sau prin sondaj orice tip de document/evidență de orice natură, pe orice suport, care au sau pot avea legătură cu activitatea vizată de acțiunea de control, inclusiv cu activitățile externalizate/transferate, după caz, precum și sistemele informatice de evidență, stocare și prelucrare a datelor;

c) să ridice copii ale documentelor sau situații centralizatoare, în orice format, pe orice suport, și să solicite note explicative scrise reprezentantului legal/conducerii entității controlate, oricărui angajat al acesteia, precum și reprezentantului legal al oricărei alte entități căreia i-au fost externalizate activități specifice;

d) să intervieveze persoanele responsabile din cadrul entității controlate, în vederea atingerii obiectivelor controlului;

(la 25-10-2024, Litera d), Alineatul (1), Articolul 13, Subsecțiunea a 2-a, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificată de )

e) să solicite declanșarea imediată a demersurilor de remediere a anumitor deficiențe în situații de risc și/sau care impun luarea unor măsuri urgente, prin întocmirea în acest sens a unei note de constatare, la sediul entității controlate;

(la 25-10-2024, Litera e), Alineatul (1), Articolul 13, Subsecțiunea a 2-a, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificată de )

f) să aibă acces în orice sediu și incintă în care entitatea își desfășoară activitatea, precum și în spațiile unde se află documentele și sistemele informatice de evidență, stocare și prelucrare a datelor, inclusiv în sediile entităților cărora le-au fost externalizate o parte dintre activitățile specifice, în prezența unui reprezentant al entității controlate, care are obligația de a însoți echipa de control;

g) să solicite pe parcursul etapelor controlului periodic sau inopinat informații, documente, explicații sau clarificări suplimentare, cu indicarea termenelor de răspuns.

(2) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, pe durata efectuării controlului la sediul entității controlate, echipa de control are următoarele obligații:

a) să prezinte decizia de control și să se identifice prin prezentarea legitimației de serviciu;

b) să se asigure că decizia de control a primit număr de înregistrare din partea entității controlate și să consemneze informațiile aferente deciziei de control în registrul unic de control al entității controlate;

c) să aplice în mod corect prevederile legislației incidente entității controlate;

d) să respecte programul de lucru al entității controlate; controlul se poate desfășura și în afara programului de lucru al entității controlate, cu acordul prealabil în scris al reprezentantului legal al acesteia;

e) să păstreze confidențialitatea asupra datelor și informațiilor obținute, cu respectarea prevederilor legale.

(3) Echipa de control manifestă pe întreaga durată a acțiunii de control o atitudine proactivă și asigură rolul reactiv/corectiv al controlului.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 25.10.2024

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 13 din 14 octombrie 2024

    (la 25-10-2024, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 13 , Subsecțiunea a 2-a , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 13 din 14 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1071 din 25 octombrie 2024 )

    Vezi actul modificator
  2. 25.10.2024

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 13 din 14 octombrie 2024

    (la 25-10-2024, Litera e) , Alineatul (1) , Articolul 13 , Subsecțiunea a 2-a , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 13 din 14 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1071 din 25 octombrie 2024 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.