Articolul 9
Art. 9 din INSTRUCȚIUNE nr. 1 din 8 ianuarie 2021 privind modificarea contractului de achiziție publică/contractului de achiziție sectorială/acordului-cadru
- Capitolul II Modificări nesubstanțiale ale contractului/acordului-cadru (nu necesită o nouă procedură de atribuire)
- Secţiunea a 7-a Modificări cu valoare scăzută
(1) Fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru încadrarea ca modificare nesubstanțială prevăzute la , respectiv la , o modificare a contractului va fi considerată permisă dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute la , după caz, la , respectiv:
a) este mai mică decât pragurile corespunzătoare tipului de contract respectiv prevăzute la , respectiv la ;
b) valoarea modificării este mai mică de 10% din prețul contractului inițial, în cazul contractelor de servicii sau de produse, sau 15% din prețul contractului inițial, în cazul contractelor de lucrări;
c) modificarea nu aduce atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru.
(2) De regulă, modificările cu valoare scăzută menționate la alin. (1) pot fi determinate de împrejurări precum, dar fără a se limita la:
a) necesitatea implementării unor optimizări în legătură cu obiectul contractului;
b) introducerea de noi produse/servicii/lucrări similare cu cele ce fac obiectul contractului inițial și care sunt necesare atingerii rezultatelor și indicatorilor de performanță sau calitate ai contractului de achiziție inițial;
c) adaptarea proiectului tehnic la realitatea din teren (schimbări ale cotelor, pozițiilor și/sau dimensiunilor unor lucrări etc.), inclusiv schimbări de soluții tehnice punctuale;
d) necesitatea suplimentării produselor/serviciilor/lucrărilor ce fac obiectul contractului și care sunt necesare atingerii rezultatelor și indicatorilor de performanță sau calitate ai contractului de achiziție inițial.
(3) În cazul în care se efectuează mai multe modificări supuse prevederilor , respectiv prevederilor , modificarea trebuie evaluată pe baza valorii cumulate nete a modificărilor succesive; această prevedere înseamnă că limitările valorice/procentuale se aplică valorii cumulate a tuturor modificărilor cu valoare scăzută, și nu fiecărei modificări în parte.
(4) În sensul prezentului articol, valoarea modificării este reprezentată de valoarea produselor/serviciilor/lucrărilor suplimentare/noi/modificate minus valoarea produselor/ serviciilor/lucrărilor inițiale la care se renunță (dacă este cazul de renunțări).
(5) În sensul alin. (4), dacă se înlocuiește, de exemplu, intrarea principală care era prevăzută inițial cu o ușă cu un preț contractual de 300 u.m. cu două intrări adiacente având două uși de alt tip, cu preț de 200 u.m. fiecare, valoarea acestei modificări este de (2 x 200 – 300 =) + 100 u.m.; suplimentar, dacă se înlocuiesc două geamuri cu preț de 150 u.m. fiecare cu un geam cu preț de 250 u.m., valoarea modificării este de (250 – 2 x 150 =) – 50 u.m., iar valoarea cumulată a celor două modificări este de (+ 100 – 50 =) + 50 u.m.
Astfel, în cazul exemplelor de mai sus, dacă se fac ambele modificări, valoarea cumulată a celor două modificări este de (+ 100 – 50 =) + 50 u.m.
(6) Fiecare modificare de preț va fi calculată pe baza unor prețuri similare din contract, cu adaptările de rigoare; dacă nu există prețuri similare pentru calcularea modificării, acesta se va calcula potrivit prețului rezonabil al resurselor necesare pentru implementarea modificării, la care se adaugă un profit rezonabil sau profitul declarat în propunerea financiară, dacă este cazul; caracterul rezonabil va fi evaluat în raport cu bunele practici general acceptate în sectorul respectiv de activitate, astfel încât să reflecte faptul că achiziția produselor/ serviciilor/lucrărilor ce fac obiectul modificării s-a făcut în condiții de eficiență economică și socială, obținându-se nivelul de calitate necesar, la un preț ce nu depășește pe cel mediu existent pe piața de profil în cauză; autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a documenta și evalua în detaliu și în mod obiectiv situația privind prețul mediu pe piața de profil, precum și modul în care a calculat modificarea de preț.
(7) În cazul în care contractul inițial include o formulă de ajustare a prețului, pragul valoric de 10%/15% menționat la alin. (1) lit. b) se raportează la valoarea ajustată a contractului, la momentul aprobării modificării (a se vedea anexa nr. 2 la prezenta instrucțiune).