Articolul 56
Art. 56 din LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
- Capitolul V Numirea și statutul personalului Curții de Conturi
(1) Mandatul de membru al Curții de Conturi încetează în următoarele situații:
a) la expirarea termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de demitere de drept ori de deces;
b) în situațiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitării funcției mai mult de 6 luni consecutive;
c) în cazul revocării din funcție.
(2) După încetarea mandatului, în condițiile legii, consilierii de conturi au dreptul să revină în postul ocupat anterior, dacă numirea lor la Curtea de Conturi s-a făcut de pe un post dintr-o instituție publică.
(3) Pe perioada în care postul este rezervat, acesta poate fi ocupat numai prin contract de muncă pe durată determinată.