Articolul 11
Art. 11 din LEGE nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate
- Capitolul II
(1) Ofertele ferme din contractele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) vor cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a) datele de identificare ale angajatorului străin, inclusiv domiciliul fiscal al acestuia;
b) durata ofertei ferme;
c) numărul locurilor de muncă din străinătate conținute de ofertele ferme;
d) funcția, meseria sau ocupația;
e) durata angajării în luni/zile, condițiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;
f) durata maximă a timpului de muncă și durata minimă a repausului periodic;
g) remunerația brută și netă, tariful orar și/sau salariul lunar brut și net, moneda în care se efectuează plata, modalitățile de plată și datele de plată a salariului;
h) salariul minim/tariful minim garantat în plată prin legislația statului de primire;
i) sporuri, ore suplimentare și alte drepturi salariale;
j) cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;
k) durata minimă a concediului de odihnă anual plătit, modul de acordare și drepturile bănești aferente concediului de odihnă, prevăzute în legislația statului de primire;
l) condițiile de muncă și de climă, măsurile privind sănătatea și securitatea în muncă, de igienă la locul de muncă și securitate socială;
m) încheierea și semnarea unei asigurări de sănătate a angajaților români în aceleași condiții cu cetățenii din statul de primire;
n) acordarea de despăgubiri în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;
o) specificarea condițiilor de cazare de care va beneficia pe toată durata șederii, cazare de natură să îi asigure un nivel de trai adecvat, sau, după caz, de închiriere a unei locuințe și condițiile de acordare a unei indemnizații pentru asigurarea hranei;
p) asigurarea transportului lucrătorilor cetățeni români în statul de primire, transportul de la locul cazării la locul desfășurării activității, precum și condițiile de transport și de repatriere a salariaților români, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;
q) obiceiurile locului și orice alte aspecte specifice de natură a pune în pericol viața, libertatea sau siguranța lucrătorilor cetățeni români;
r) taxele, impozitele și contribuțiile care grevează asupra veniturilor lucrătorilor cetățeni români, asigurându-se, după caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuții de asigurări sociale;
s) datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale României în statul de primire;
(la 17-12-2021, sintagma: statul de destinație a fost înlocuită de )
ș) datele de contact ale autorităților locale din statul de primire la care lucrătorul cetățean român poate depune o reclamație cu privire la nerespectarea contractului sau, după caz, documentului echivalent acestuia, încheiat cu angajatorul.
(2) Ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate pentru lucrătorii sezonieri, cu toate specificațiile acestora, atât în limba statului de primire sau într-o altă limbă de circulație internațională, cât și în limba română, vor cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la alin. (1) , și următoarele elemente:
a) un contract de închiriere sau un document echivalent în care sunt precizate în mod clar condițiile de cazare puse la dispoziție lucrătorului sezonier de către angajator, precum și dovada că angajatorul asigură, în ceea ce privește cazarea, îndeplinirea standardelor generale în materie de sănătate și siguranță în vigoare în statul de primire;
b) angajamentul că angajatorul lucrătorului sezonier va asigura decontul călătoriei dus-întors între domiciliul lucrătorului sezonier din România și locul de muncă din statul de primire;
c) condițiile de acordare a unei indemnizații pentru asigurarea hranei zilnice.
d) asigurarea de sănătate sau, după caz, abonamentul medical privat, pe perioada contractuală, sau angajamentul că angajatorul lucrătorului sezonier încheie pentru acesta, pe perioada contractuală, asigurarea de sănătate sau, după caz, abonamentul medical privat.
(la 17-12-2021, Litera d) din Alineatul (2), Articolul 11, Capitolul II a fost modificată de )
(la 17-12-2021, sintagma: statului de destinație a fost înlocuită de )
(3) În cazul în care decontarea prevăzută la alin. (2) lit. b) este asigurată de către angajator, se interzice recuperarea respectivelor costuri de transport de la lucrătorul sezonier.
(4) În cazul în care cazarea este organizată de către angajator și sunt îndeplinite standardele generale în materie de sănătate și siguranță în vigoare în statul de primire, lucrătorului sezonier i se poate solicita plata unei chirii al cărei cost nu poate fi mai mare de 25% din remunerația sa netă.
(5) Agenții de plasare și furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă au obligația de a asigura includerea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și d)-ș) , respectiv alin. (2)-(4) în situația lucrătorilor sezonieri, în contractul de mediere și în contractul individual de muncă sau, după caz, în documentul echivalent acestuia pentru statele prevăzute la art. 12 alin. (2) , încheiat între angajatorul străin și lucrătorul cetățean român, cu respectarea legislației statului pe teritoriul căruia urmează să fie angajat.
(la 29-04-2021, Alineatul (5) din Articolul 11, Capitolul II a fost modificat de )
(6) În cazul în care deplasarea lucrătorilor către același loc de muncă din statul de primire se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane, agentul de plasare a forței de muncă și furnizorul de servicii de plasare a forței de muncă are obligația organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internațional de persoane.
(la 29-04-2021, Articolul 11 din Capitolul II a fost completat de )
(la 17-12-2021, sintagma: statul de destinație a fost înlocuită de )
(7) Agenții de plasare a forței de muncă și furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă au obligația de a se asigura că, anterior deplasării acestora, lucrătorii plasați la muncă în străinătate dețin toate documentele necesare accesului și exercitării dreptului la muncă în statul de primire.
(la 17-12-2021, Alineatul (7) din Articolul 11, Capitolul II a fost modificat de )
(8) Agenții de plasare și furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă au obligația de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate dețin toate informațiile referitoare la condițiile speciale de intrare în statul de primire, respectiv la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislației statului de primire, în condițiile existenței unui risc epidemiologic.
(la 29-04-2021, Articolul 11 din Capitolul II a fost completat de )
(la 17-12-2021, sintagma: statul de destinație a fost înlocuită de )
(la 17-12-2021, sintagma: statului de destinație a fost înlocuită de )
(9) Agenții de plasare și furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă au obligația de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate beneficiază de timp suficient pentru studierea ofertelor ferme de muncă, anterior semnării contractelor, și că le-a fost explicat conținutul acestora, în detaliu. Durata minimă a timpului alocat studierii ofertelor ferme de muncă și explicării acestora este de 5 zile, în cazul lucrătorilor aflați la prima mediere. În cazul lucrătorilor care, anterior, au mai beneficiat de servicii de mediere, durata minimă a timpului alocat studierii ofertelor ferme de muncă și explicării acestora este de 2 zile.
(la 17-12-2021, Articolul 11 din Capitolul II a fost completat de )
(la 05-11-2020, Articolul 11 din Capitolul II a fost modificat de )