Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 28 din 23 decembrie 2020 privind formarea, pregătirea și perfecționarea profesională pe piața de capital

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din REGULAMENT nr. 28 din 23 decembrie 2020 privind formarea, pregătirea și perfecționarea profesională pe piața de capital

  1. Capitolul II Atestarea, organizarea și funcționarea OFP

(1) Pot fi atestate de A.S.F. în calitate de OFP entitățile care au în obiectul de activitate organizarea de cursuri de formare/pregătire și perfecționare profesională pentru persoanele fizice care desfășoară activități pe piața de capital, de tipul asociațiilor profesionale, societăților reglementate de , cu modificările și completările ulterioare, instituțiilor de învățământ superior acreditate de Ministerul Educației și Cercetării, fără ca enumerarea să fie limitativă.

(2) În vederea obținerii atestatului prin care se confirmă calitatea de OFP, entitățile interesate depun la A.S.F. un dosar care cuprinde următoarele documente:

a) cererea de acordare a atestatului de OFP, care va purta semnătura olografă a reprezentantului legal al entității;

b) lista membrilor conducerii entității care dorește atestarea în calitate de OPF, iar pentru fiecare dintre membrii acesteia, curriculum vitae tip Europass din care să reiasă pregătirea și experiența profesională, precum și o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au fost sancționați de A.S.F., Banca Națională a României ori de alte autorități, cu interzicerea temporară sau permanentă a exercitării oricărei activități profesionale reglementate de acestea, respectiv cu retragerea autorizației acordate de aceste autorități;

c) certificatul de cazier judiciar și certificatul de cazier fiscal, aflate în termenele de valabilitate prevăzute de legislația în vigoare, eliberate cu cel mult 15 zile anterior datei de înregistrare a documentației la A.S.F. pentru fiecare membru al organelor de conducere a OFP;

d) copia actului constitutiv al OFP din care rezultă obiectul de activitate privind organizarea de programe de formare/ pregătire și perfecționare profesională pentru persoanele fizice care desfășoară activități pe piața de capital;

e) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al entității, din care să rezulte că OFP are:

1. un sediu cu dotări și spații adecvate și să dovedească cu documente (contract de proprietate, închiriere, comodat pentru cel puțin o perioadă de un an de la depunerea documentației);

2. o descriere a platformei de formare online și a instrumentelor specifice procesului de formare/pregătire și perfecționare profesională și examinare, în cazul oferirii de programe cu mijloace de pregătire specifice învățământului la distanță;

f) lista cu lectorii care vor susține programele de formare/ pregătire și perfecționare profesională, însoțită de o declarație a reprezentantului legal al OFP din care să rezulte faptul că persoanele fizice care au calitatea de lectori în cadrul OFP respectă următoarele condiții: sunt absolvenți de studii superioare finalizate cu diplomă de licență sau echivalentă, cadre didactice universitare sau specialiști pe piața de capital, cu experiență profesională de cel puțin 5 ani în domeniul economic/juridic/financiar-bancar;

g) procedura privind soluționarea reclamațiilor și a contestațiilor;

h) metodologia aplicată de OFP care cuprinde setul de proceduri și reguli emise de OFP prin care se detaliază procesul de desfășurare a programelor/examenelor de formare/pregătire și perfecționare profesională;

i) dovada achitării în contul A.S.F. a tarifului stabilit conform reglementărilor în vigoare.

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) pot fi transmise la A.S.F. și în format electronic. În acest sens, cererea de acordare a atestatului de OFP prevăzută la alin. (2) lit. a) se semnează cu semnătura electronică calificată a reprezentantului legal al entității, iar înscrisurile/declarațiile prevăzute la alin. (2) lit. b) , e) și f) trebuie să conțină marca temporală.

(4) În vederea soluționării cererii depuse de entitatea solicitantă, A.S.F. este în drept să solicite orice alte informații și documente pe care le consideră relevante.