Articolul 87
Art. 87 din REGULAMENT nr. 12 din 18 decembrie 2020 privind autorizarea instituțiilor de credit și modificările în situația acestora
- Titlul II Autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din țări terțe
- Capitolul V Autorizarea organizațiilor cooperatiste de credit
- Secţiunea a 2-a Autorizarea cooperativelor de credit care se afiliază la o casă centrală deja autorizată
(1) În vederea obținerii autorizației de funcționare, în termenul prevăzut la ,
vor fi prezentate Băncii Naționale a României documentele care atestă constituirea cooperativei de credit pentru care casa centrală a solicitat autorizarea, după cum urmează:
a) copie legalizată a actului constitutiv sau un exemplar original al acestuia;
b) scrisoare din partea instituției de credit la care a fost deschis contul destinat colectării vărsămintelor la capitalul social, scrisoare prin care să se confirme suma vărsată de fiecare membru cooperator și faptul că acest cont a fost blocat până la înmatricularea cooperativei de credit;
c) documente care să ateste că suma vărsată de fiecare membru cooperator care a subscris părți sociale reprezentând cel puțin 10% din capitalul social al cooperativei de credit în contul menționat la lit. b) a fost virată prin instituții de credit și instituții financiare care fac obiectul supravegherii de către autorități competente din state membre sau din țări terțe considerate ca având sisteme echivalente celor din Uniunea Europeană de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului;
d) în vederea certificării înmatriculării cooperativei de credit în registrul comerțului, va fi remisă copia legalizată a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului și a încheierii de înmatriculare;
e) comunicare privind existența reglementărilor referitoare la desfășurarea activității, sub semnătura persoanelor nominalizate să exercite responsabilități de conducere a cooperativei de credit;
f) documentul care atestă efectuarea vărsămintelor corespunzătoare părților sociale subscrise la capitalul casei centrale, în vederea afilierii.