Articolul 35
Art. 35 din REGULAMENT nr. 12 din 18 decembrie 2020 privind autorizarea instituțiilor de credit și modificările în situația acestora
- Titlul II Autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din țări terțe
- Capitolul II Autorizarea băncilor, persoane juridice române
- Secţiunea a 2-a Criterii de evaluare a acționarilor semnificativi
(1) La evaluarea cerințelor privind competența profesională se va ține cont de influența pe care viitorul acționar o va exercita asupra băncii.
(2) În sensul alin. (1) , se vor avea în vedere situații precum cele de mai jos, așa cum acestea sunt reflectate de strategia sa privind deținerea calificată în bancă:
a) acționarul semnificativ nu este în poziția de a exercita sau nu intenționează să exercite o influență semnificativă asupra băncii. În acest caz, va putea fi considerată suficientă numai dovedirea îndeplinirii adecvate a cerinței privind competența managerială;
b) acționarul semnificativ urmează să participe la capitalul băncii și intenționează să exercite o influență semnificativă, cu scopul de a-și diversifica portofoliul și/sau de a obține dividende ori venituri din capital, și nu cu scopul de a se implica în administrarea băncii în cauză. În acest caz, cerințele de competență tehnică pot să fie reduse semnificativ față de cele prevăzute la lit. c) , sens în care este suficientă dovedirea unei experiențe minime de 3 ani dobândită în ultimii 7 ani sau exercitarea de atribuții în calitate de persoană care deține funcții-cheie;
c) acționarul semnificativ urmează să participe la capitalul băncii și intenționează să exercite cel puțin o influență semnificativă, cu implicare în administrarea propriu-zisă a băncii (spre exemplu, prin nominalizarea de persoane în conducere), sau să exercite o influență puternică asupra acesteia (spre exemplu, prin intermediul unei participații care conferă un drept de veto), caz în care este necesară dovedirea atât a competenței manageriale, cât și a competenței tehnice.