Articolul 7
Art. 7 din ORDIN nr. 17 din 17 februarie 2000 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi calitatea băuturilor alcoolice distilate destinate comercializării
- Anexa 1
- Capitolul 3 Natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi calitatea băuturilor alcoolice distilate destinate comercializării
Băuturile alcoolice distilate care au în conținut alcool etilic de origine agricolă se definesc și se clasifica după cum urmează:
1. Vodca este băutura alcoolică distilata obținută din alcool etilic de fermentație rezultat prin distilare, rectificare sau filtrare pe cărbune activ din materii prime agricole de origine vegetala. Este permisă o aromatizare care să confere produsului caractere organoleptice particulare, mai ales gustul moale.
Concentrația alcoolică este de minimum 37,5% vol.
Aceasta băutura alcoolică distilata denumeste "vodca" și se asociaza unui nume comercial.
2. Romul este băutura alcoolică distilata obținută exclusiv prin fermentarea alcoolică a melaselor sau a siropurilor provenite de la fabricarea zahărului din trestie-de-zahăr sau din fermentarea și distilarea sucului de trestie-de-zahăr, la maximum 96% vol., astfel ca produsele distilarii să prezinte perceptibil caractere organoleptice specifice.
Băutura alcoolică obținută exclusiv din fermentarea alcoolică și distilarea sucului de trestie-de-zahăr, și care are caractere aromatice de rom, cu un conținut în substanțe volatile egal sau superior de 225 grame pe hectolitrul de alcool etilic anhidru și un conținut maxim de alcool metilic de 400 grame pe hectolitrul de alcool etilic anhidru, poate fi comercializata cu mențiunea "agricol" în completare la denumirea "rom", împreună cu una din denumirile geografice.
Concentrația alcoolică minima este de 37,5% vol., iar conținutul în zahăr total, exprimat în %, este de maximum 4%.
3. Whisky este băutura alcoolică obținută prin distilarea unei plamezi din cereale, după zaharificarea prin diastaza a maltului conținut în aceasta, cu sau fără enzime naturale, cu fermentare sub acțiunea drojdiilor și distilarea la 94,8% vol., astfel încât distilatul să aibă o aroma și un gust derivate de la materia prima utilizata, urmat de învechirea minimum 3 ani în butoaie de stejar, a căror capacitate sa nu depășească 700 litri.
Concentrația alcoolică este de minimum 40% vol.
4. Brandy este băutura alcoolică distilata obținută dintr-un rachiu de vin cupajat cu un distilat de vin, la maximum 94,8% vol., cu condiția ca acest distilat de vin sa nu depășească limita maxima de 50% în concentrația limita maxima de 50% în concentrația alcoolică a produsului finit.
Învechirea se face în butoaie de stejar timp de un an sau timp de 6 luni, dacă butoaiele de stejar au capacități mai mici de 1.000 litri.
Brandy are un conținut în substanțe volatile mai mare de 125 grame pe hectolitrul de alcool anhidru și provine exclusiv din distilarea sau redistilarea materiilor prime folosite și un conținut maxim în alcool metilic de 200 grame pe hectolitrul de alcool anhidru.
Concentrația alcoolică minima este de 36% vol., iar conținutul în zahăr total, de 0,5%.
5. Băutura alcoolică distilata din cereale este băutura obținută prin distilarea și/sau redistilarea unui must fermentat de cereale, având caracteristicile organoleptice specifice materiilor prime folosite.
Cerealele care se folosesc pentru prepararea mustului sunt boabele integrale de grâu, orz, ovaz, secara sau hrisca, cu toate elementele lor.
Băutura alcoolică distilata este denumita "rachiu de cereale" dacă a fost obținută prin distilarea la maximum 95% vol. a unui must de cereale și dacă prezintă caracterele organoleptice specifice materiilor prime folosite.
Concentrația alcoolică este de minimum 35% vol.
6. Băutura alcoolică distilata din fructe este produsul obținut prin macerarea unui fruct în alcool etilic de fermentație din materii prime agricole și/sau în distilat de origine agricolă și/sau în rachiu de origine agricolă, într-o proporție de 50-100 kg fructe la 20 litri alcool etilic anhidru. Aromatizarea acestei băuturi alcoolice poate fi completată cu substanțe aromatizante și/sau preparate aromatizante, altele decât cele provenind din fructul folosit.
Gustul caracteristic al bauturii alcoolice, ca și culoarea sa provin în mod exclusiv din fructul folosit.
Fructele folosite pentru obținerea acestei băuturi alcoolice sunt: zmeura, murele, afinele, coacazele, capsunele, fragile și altele.
Aceasta băutura alcoolică poarta denumirea de "băutura alcoolică distilata de...", urmată de numele fructului sau al fructelor, în ordinea proportiilor.
Concentrația alcoolică este de minimum 25% vol.
7. Băutura alcoolică cu ienupar, denumita și gin este băutura obținută prin aromatizarea cu fructe de ienupar a alcoolului etilic de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala. Aromatizarea este permisă și cu substanțe aromatizante naturale și/sau identic naturale și/sau preparate aromatizante, astfel încât gustul de ienupar să fie preponderent.
Concentrația alcoolică este de minimum 37,5% vol., iar conținutul în zahăr total, de 9% (maxim).
8. Gin distilat este băutura alcoolică obținută prin redistilarea alcoolului etilic de fermentație din materii prime agricole vegetale având caracteristicile organoleptice specifice și concentrația alcoolică de minimum 96% vol., în alambicuri traditionale pentru gin, în prezenta fructelor de ienupar și a altor produse vegetale naturale, gustul de ienupar rămânând predominant. Poate fi atribuită denumirea "gin distilat" și amestecului dintre produsul din aceasta distilare cu un alcool etilic rafinat de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala, având aceeași compoziție, puritate și concentrație alcoolică.
Pentru aromatizarea "ginului distilat" se utilizează în mod complementar substanțe aromatizante naturale și/sau identic naturale și/sau preparate aromatizante.
Ginul distilat are concentrația alcoolică de minimum 37,5% vol. și conținutul în zahăr total de maximum 9%.
Produsul obținut prin adăugarea în mod simplu de esente sau de arome în alcool etilic rafinat de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala nu poate fi denumit "gin distilat".
9. Băutura alcoolică distilata cu chimion este băutura obținută prin aromatizarea unui alcool etilic rafinat de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala cu chimion, denumit și Carum carvi. Se pot utiliza complementar și substanțe aromatizante naturale sau identice celor naturale, dar gustul de chimion trebuie să fie preponderent.
Utilizarea de uleiuri esențiale este interzisă.
Substantele amare nu pot domina gustul, iar extractul sec este de maximum 1,5 grame la 100 mililitri de alcool etilic anhidru.
Concentrația alcoolică este de minimum 30% vol.
10. Băutura alcoolică distilata cu anason este băutura alcoolică obținută prin aromatizarea unui alcool etilic rafinat de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala cu extracte naturale de anason în forma de stea, denumit științific Illicium verum, de anason verde, denumit științific Pimpinella anissum, de Foeniculum vulgare sau din alte plante care conțin același constituent aromatic principal obținut prin:
a) macerare și/sau distilare;
b) redistilarea în prezenta semințelor sau a altor părți ale plantelor prezentate mai sus;
c) adaos de extracte distilate naturale din plante din anason;
d) folosirea celor trei procedee anterioare.
La aromatizare se utilizează și alte extracte vegetale naturale sau semințe ale plantelor aromatice, dar gustul de anason trebuie să fie preponderent.
Băutura de anason astfel pregatita poarta denumirea de "pastis...", dacă conține extracte naturale ieșite din lemn dulce de Glycyrrhiza glabra, care conține substanțe colorante numite challcones în procent de 0,05 grame/litru minim și 0,5 grame/litru maxim. Pastisul are un conținut de zahăr mai mic de 100 grame/litru și un conținut minimal și maximal de anethol de 1,5, respectiv 2,0 grame/litru.
Pentru ca băutura alcoolică să fie denumita "ouzo" aceasta trebuie să fie produsă în Grecia.
Pentru ca băutura de anason să fie denumita "anason", aroma sa caracteristica trebuie să provină exclusiv de la anason verde și/sau de la anason stelat și/sau de la anason cultivat.
Denumirea "anason distilat" poate fi utilizata dacă băutura conține alcool distilat în prezenta semințelor de anason în proporție de minimum 20% din concentrația sa alcoolică.
Concentrația alcoolică este de minimum 15% vol.
11. Bitterul este băutura alcoolică distilata cu un predominant gust amar, obținută prin aromatizarea alcoolului etilic de origine agricolă cu substanțe naturale și/sau identice cu cele naturale și/sau preparate aromatizante.
Băutura alcoolică astfel obținută poate fi comercializata sub denumirea "amar" sau "bitter", asociata sau nu cu un alt termen.
Concentrația alcoolică este de minimum 15% vol.
12. Lichiorul este băutura alcoolică având un conținut de zahăr de minimum 100 grame la un litru exprimat în zahăr invertit, obținută prin aromatizarea alcoolului etilic rafinat de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala sau a unui distilat de origine agricolă sau din mai multe băuturi spirtoase și/sau băuturi spirtoase distilate sau dintr-un amestec din aceste produse la care se adauga alte produse, ca: lapte sau alte produse lactate, fructe, vin sau vin aromatizat.
Denumirea "crema de...", urmată de numele fructului sau al materiei prime folosite, cu excepția produselor lactate, este destinată lichiorurilor cu un conținut minim de zahăr de 250 grame/litru exprimat în zahăr invertit.
Denumirea "crema de coacaze negre" este rezervată lichiorurilor de coacaze negre cu un conținut de zahăr de minimum 400 grame/litru exprimat în zahăr invertit.
Concentrația alcoolică este de minimum 15% vol.
13. Lichiorul pe bază de ou este o băutura alcoolică aromata sau nearomata, obținută din alcool etilic rafinat de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala, ale carei ingrediente sunt galbenus și albus de ou de gaina și zahăr sau miere de albine.
Conținutul în zahăr și/sau miere de albine este de minimum 150 grame/litru de produs finit, iar conținutul de galbenus este de minimum 140 grame/litru de produs finit.
Aceasta băutura alcoolică se numește lichior pe bază de ou sau advocat sau avocat sau advokat și se asociaza unui nume comercial.
Concentrația alcoolică este de minimum 14% vol.
14. Lichiorul de ou este băutura alcoolică aromata sau nearomata, obținută din alcool etilic rafinat de fermentație din materii prime agricole de origine vegetala, având ca ingrediente albus și galbenus de ou de gaina, zahăr și/sau miere de albine.
Conținutul minim de zahăr sau de miere în echivalent zahăr este de 150 grame/litru de produs finit.
Conținutul minim de galbenus de ou este de 70 grame/litru de produs finit.
Denumirea "lichior de oua" se poate asocia unui nume comercial.
Concentrația alcoolică minima este de 15% vol.
15. Distilatul de cidru este băutura alcoolică obținută exclusiv prin distilarea cidrului. Distilarea se face la maximum 86%, astfel încât distilatul sa păstreze aroma și gustul specifice de cidru.
Distilatul de cidru are o cantitate de substanțe volatile mai mare de 200 grame/hectolitru de alcool etilic anhidru și un conținut maxim de alcool metilic de 1.000 grame/hectolitru de alcool etilic anhidru.