Articolul 5
Art. 5 din NORMĂ nr. 41 din 6 noiembrie 2020 privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii ocupaționale
- Capitolul III Publicarea ratelor de rentabilitate
(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară calculează și publică trimestrial pe site-ul propriu următoarele informații:
a) rata de rentabilitate a fiecărui fond de pensii ocupaționale;
b) rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii ocupaționale;
c) rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor de pensii ocupaționale.
(2) Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii ocupaționale și rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor de pensii ocupaționale se calculează începând cu primul trimestru pentru care cel puțin două fonduri de pensii ocupaționale au împlinit 5 ani de la primirea de contribuții.